Despre noi

Școala Gimnazială „Friedrich Schiller”

Școala Gimnazială „Friedrich Schiller”, fosta Şcoală Generală Nr. 16, situată în cartierul Aleea Carpaţi, unul dintre cele mai vechi şi mai pitoreşti din oraş, pe malul stâng al Mureşului, şi-a deschis porţile la 1 septembrie 1969.

La 15 septembrie 1969 Şcoala Generală Numărul 16 şi-a primit noii elevi în strai sărbătoresc. Era o şcoală nouă, frumoasă şi modernă la acea vreme, fiind dotată cu 19 săli de clasă şi 2 laboratoare, în care la început au învăţat elevii a două secţii: română şi maghiară, cărora, dintr-o nevoie de a învăţa în limba maternă, peste numai câţiva ani li s-au alăturat şi elevii secţiei germane.

Şcoala şi-a definit specificul, păstrat cu consecvenţă şi mândrie până azi, aceea de a fi singura instituţie de învăţământ din oraş cu predare în trei limbi materne: română, maghiară şi germană. De aceea este cunoscută şi în prezent de majoritatea cetăţenilor din oraşul nostru ca „Şcoala germană”. Şi acest fapt a fost unul din motivele pentru care s-a optat ca şcoala să fie personalizată şi să poarte numele uneia dintre cele mai mari personalităţi ale culturii germane şi universale, „Friedrich Schiller”, denumire reprezentativă, care reflectă aspectul multicultural al instituţiei noastre, reprezentate de cele trei secţii la nivelul învăţământului preşcolar, primar şi gimnazial. Deci, ca o recunoaştere a celor ce şi-au dorit să studieze într-o limbă cu largi deschideri spre cultura universală şi ca un semn al toleranţei şi prieteniei faţă de semenii noştri germani, şcoala a primit, începând cu 1 Decembrie 2005, numele de Gimnaziul „Friedrich Schiller” Tg. Mureş.

Începând cu anul şcolar 2008 oferta educaţională a şcolii cuprinde de asemenea un program de frecvenţă redusă, 8 clase – 4 clase secția română, 4 clase secția maghiară.

Grădiniţa „Raza de soare”, care şi-a deschis prima oară porţile în 1969, a devenit structură a Școlii Gimnaziale „Friedrich Schiller” începând cu anul şcolar 2013. Aici învaţă preşcolarii a două secţii: română şi maghiară.
Misiunea școlii se centrează pe formarea unor tineri adaptaţi unei societăţi în continuă schimbare, în raport cu interesele şi aptitudinile lor, în concordanţă cu cerinţele pieţei de muncă, prin promovarea spiritului democratic, a identităţii sociale şi culturale, a toleranţei şi a diversităţii în spaţiul European.

Viziunea școlii

„Toate visele noastre pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmăm.” ( Walt Disney)

Teme strategice

1. Stimularea entuziasmului intelectual și a excelenței academice

2. Dezvoltarea compasiunii și solidarității în rândul elevilor

3. Stimularea creativității artistice și a identității sociale și culturale

4. Construirea unor standarde de viață prin sport și hrană sănătoasă

5. Consolidarea legăturii cu comunitatea și potențarea beneficiilor reciproce 

Cadrul strategic de dezvoltare

1. Calitatea învățării și a cunoștințelor dobândite de elevi

2. Calitatea actului educativ și a evaluării

3. Calitatea activităților extra-curriculare și a invățării non-formale

4. Calitatea dezvoltării morale, spirituale și socio-culturale a elevilor noștri

5. Calitatea suportului acordat elevilor defavorizați

6. Calitatea suportului material didactic și nedidactic, și a infrastructurii

7. Calitate în management și leadership

8. Calitatea guvernării

9. Calitatea comunicării și a relației cu părinții și cu foști elevi ai școlii noastre (alumni)

10. Responsabilitate socială și cetățenie activă – implicare în comunitate

11. Calitatea stării de sănătate fizică și mintală a elevilor

Suntem aici să vă ajutăm!

Contactați-ne